Ramonette's Blog

Cu ocazia a două săptămâni de când nu am mai postat, m-am gândit să sărbătoresc  printr-un  nou articol. )  Acest articol este dedicat orasului meu si cetătenilor. Observ cum , pe zi ce trece, orasul se dezvoltă. Clădiri noi, frumoase, apar ca ciupercile după ploaie si (investitorii) asteaptă să fie locuite de cupluri proaspăt-căsătorite sau de oricine altcineva care vrea un acoperis izolat termic deasupra capului. Mă bucur să văd că orăselul se transformă , treptat, într-o urbe adevărată. Cel putin, arhitectural si demografic. Eu mereu am zis : Orasul acesta  e frumos. Păcat că e locuit. Cineva a zis despre oras că ar fi un sat cu blocuri. Si are dreptate. Dacă nu ar fi blocurile , as crede că sunt în vreo zonă rurală. Mai că as vrea ca toate clădirile să fie rotunde, să nu se mai bârfească atât pe la colturi.  

Din păcate, majoritatea cetătenilor nu s-au adaptat  si încă au mentalitatea celor care se adună la portită să dezbată cele mai proaspete stiri ajunse de la cei din deal despre cei din vale ( asta ca să nu folosesc un singur cuvânt care ar putea să jignească pe unii ). Fiecare se interesează despre viata celuilalt , fără să se analizeze pe sine mai întâi.  Indiferent că mergi în oras la o plimbare , la magazin, să duci gunoiul , la biserică sau oriunde altundeva, te vei izbi de aceeasi mentalitate. Toti se ghidează după un anume tipar, după o lege nescrisă elaborată de cine-stie-cine si de la care nu îndrăznesc să se abată. Si asta nu pentru că nu ar fi  „legi” mai bune, ci pentru că e mai comod. Si ce e trist , e faptul  că ei nu văd că asta îi trage în jos.

Degeaba se mută ei în blocuri noi, izolate termic si  fonic  cu parcare subterană si terasă pe acoperis dacă (probabil ),  îsi vor pândi vecinii de pe terasă sau le vor asculta certurile printr-un  pahar lipit de perete. „A murit comunismul cu tot cu securisti ! ” ar spune ei. „N-au murit” as spune eu. Va trăi atâta timp cât lumea se va uita peste gardul vecinului, dorindu-si  să-i moară capra.

Vorba zilei : Câinele moare de drum lung, prostul de grija altuia.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele,  la apartamentul dat de  Nea’ Nicu, la caloriferul de fontă, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la televizorul CRT la care urmăream emisiunile vremii, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!  ( Adaptare după „ Amintiri din copilărie” de Ion Creangă )

Mutând canalele televizorului am dat peste o emisiune care mă trimitea putin în trecutul muzical al României. Nu tare departe…până la Mirabela Dauer sau Gică Petrescu , dar suficient de departe încât să-mi amintească de copilărie. Si anume, de perioada post-revolutionistă.

Nu am putut să nu-mi amintesc de cele două ”Andrele” de coditele lor lungi si sclipicioase, hainele mulate si asortate si de papucii cu platoformă înaltă si de al lor ”Lasă-mă, papa la mare!” Imi plăcea piesa si o fredonam , dar nu-i întelegeam substratul sexual : ”Ne iubim pe nisipul fierbinte / Nu mai sunt o fată cuminte”. Pe vremea aceea nu stiam să ”ascult printre versuri”. Luam totul ca atare. Important pentru mine era ca versurile să aibă rima( astfel, le memoram mai usor). Atâta timp cât „fierbinte” rima cu „cuminte”, eu nu aveam nimic de obiectat.

Si mai erau, desigur, 3rei Sud-Est, pe care i-am botezat „3 studenti”. Pfff…aveam vreo 8 ani cand  a apărut piesa lor ”Amintirile” si de fiecare dată când era difuzată , o ascultam ca hipnotizată. Imi plăcea melodia, dar de asemenea îl simpatizam si pe Laurenṭiu Duṭă..:-” :”>  Asa mă mai chinuiau si mă răscoleau amintirile….vai!  Ca să nu mai aduc vorba si de ”n-am stiut de cine s-ascuuuuult ! Haide , spune-mi că nu te-am pierdut ! N-am crezut că vei pleca ! Nuuuuu e vina meaaaaaa! ” După cum probabil ati ghicit, e vorba despre cei de la N&D. 

Îmi amintesc cum încercam să imit vocea Deliei, spre nefericirea mamei mele si a vecinilor…Tot din ciclul „mai stai, nu pleca” face parte si trupa „Animal X” : „N-am crezut că vei pleca din viata mea ! Oare am să pot iubi pe altcineva?” Aveau aerul acela de baieti răi,cu părul vopsit, si cercei în sprânceană si dansau si bine pe deasupra.. Imi plăceau grozav.

Dar dupa ce îmi treceau amintirile, si durerile sufletesti cauzate de „plecarea lui ”, mă consolam singură si-mi ziceam : „Asa-s baietii umblă numai dupa feteeee ! Roscate , blonde, satene si bruneeeeeteeee ! ” si mă descărcam pe un anume „Jimmy” : „Jimmy, Jimmy, iubesti fetitele-n bikini, dar pe tine cine te mai iubeste, Jimmy?”

Mă amuzau grozav versurile si videoclipul, mai ales că Jimmy era un omulet chel si comic. )  

Si cum as putea să uit de A.S.I.A ? Stăteam ore întregi in fata oglinzii încercând să-mi prind părul ca Irina, fredonând, desigur, între timp : „Ia cu tine si inima , inima mea! ”

Mă bucur mult că am trăit în aceasta perioada în care muzica românească evolua în urma interdictiilor comuniste si tinere (mai mult sau mai putin) talente cresteau sub ochii mei. Unii au rezistat până azi, altii nu. Dar cei care au rezistat, sunt si ei într-o oarecare evolutie si nu pot face nimic decât să mă asez în fata CRT-ului si să-i urmaresc.

Vorba zilei : Ahiiii pacatiiiii !!

S-a cam asternut  praful peste blog-ul meu…nu am mai scris de ceva timp. De altfel, nu am avut nici timp si nici “resurse”.  Scoala mã consumã cu totul…Au trecut 7 sãptãmâni…nu pot sã cred ! Am o listã si tot tai câte o sãptãmânã, asa ca puscariasii aceia din filme, care viseazã la ziua eliberãrii, asa visez eu la ziua de sâmbãtã. Mersul la scoalã nu ar fi asa de rãu dacã nu ar trebui sã infrunt, in fiecare zi, frigul ãsta crâncen. E noiembrie, stiu. Dar parcã e prea frig pentru perioada asta a anului. Oricum, s-au anuntat cresteri de temperaturã…de abia le astept !

Poate o datã cu venirea cãldurii, va scade si numãrul celor care care isi sterg nasul. Nu ca as avea ceva cu ei, doar cã am fost si eu printre  ei si in secunda urmãtoare am fost  suspectata de “gripa porcinã”. Ce e si cu gripa asta, pânã la urma urmei ? Creeazã o vâlvã la fel de mare pe care, acum câtiva ani, a creat-o gripa aviarã. Am auzit cã dupa gripa porcinã, va urma gripa felinã, asa cã voi, iubitorii de pisici, aveti grijã ! )

Zilnic la televizor vedem reportaje despre gripa asta. Ni se zice sã avem grija, sã ne ferim de locuri aglomerate, sã purtãm mãsti, sa ne dezinfectãm regulat mainile…La scoala au venit “intelectualii” cu o masura anti-porcinã foarte…”umedã”…as zice eu. Au infãsurat clantele de la bãi cu bucãti de pansament de acela ieftin de la farmacie îmbibate în nu stiu ce substantã. Cine stie, poate substanta aceea e miraculoasã de-a dreptul, dar cred cã dupa ce sute de persoane s-au atins de ea inaintea ta, isi pierde din “puterile magice”…

Vorba zilei : noi sã fim sãnãtosi…

)

“Buhuhuuu !” “Buhuhuu pe mã-ta cã m-ai speriat!” Stiti bancul, nu?:)) Pãi dacã nu-l stiti, vi-l zic eu : “Douã bufnite stãteau într-un copac, fãrã sã stie una de existenta celeilalte. La un moment dat, una zice : “Buhuhuuuu!” Si cealaltã rãspunde :” Buhuhu pe mã-ta, cã m-ai speriat! “ Bancul acesta l-am auzit anul trecut, de Halloween si mi s-a zis, pentru ca “e în temã”. În care temã? În tema Halloween-ului !  De când cu globalizarea, limba englezã acapareazã, usor-usor limba românã, localurile McDonald’s iau locul tarabelor cu mici si bere si, se pare, cã pe 31 octombrie se sãrbãtoreste Halloween-ul în locul Sfintilor Apostoli Apelie, Stahie , Amplie , Urban, Aristobul si Narcis .( i-am gasit în calendar, cã de altfel, nici eu nu stiam de ei ) Poate cei cu numele de “Narcis / Narcisa ” nu stiau cã azi e ziua lor de nume, si poate cã nu ati auzit niciodatã de acesti apostoli, dar mãcar sunt ai nostrii. Nu au fost adusi de valul globalizãrii, ca si Valentine’s Day, de altfel.

Dar na…ca sã nu plagiem in totalitate pe americani, avem “Dragobetele”, care se sãrbãtoresc 10 zile mai târziu decât Valentine’s Day.  Dar omologul românesc al Halloween-ului care este ? Pai…Halãuin. )  În Statele Unite, ziua de 31 octombrie este importantã. E un prilej pentru copii sã se costumeze si sã batã la usile vecinilor pentru a aduna dulciuri , pentru oameni sã-si orneze casele cu dovleci sculptati si alte ciudatenii.

La noi,(cred eu) Halãuin-ul e un prilej sã se facã petreceri cu tematica “balului mascat”,  o ocazie pentru oameni sã faca ceea ce vor ei, cã doar sunt sub acoperire si nu-i recunoaste nimeni… Eu, una, astept sã se apropie sfârsitul lunii noiembrie. Oare vom sãrbãtori “Thenx  ghiving  dei ? “

Vorba zilei : Rãbdare si tutun.

Titlul spune multe. Spune, dar nu despre mine, ci despre un tip. Un domn inalt, voinic, care a intrat cu ochelari de soare intr-o farmacie si s-a bãgat in fata a douã fete : a mea si a unei prietene.  Nici o problemã. Am cedat in fata tipului. Pãrea cam agitat. Vine farmacista si il intreaba : Cu ce vã pot ajuta?  El : Aveti Entrans ? Ea a cãutat in baza de date si i-a zis : Entran..poate vã referiti la asta. Domnul  : Da-da. Asa. Farmacista : De ce vã trebuie ? El : Ahhh…mi-a zis cineva sã-i iau. Cât costã o pastilã ? Am auzit cã sunt scumpe . Farmacista cautã si ii zice : Nu mai avem pastile. Avem doar pliculete cu prafuri. E 36 de lei un plic. El : Aha…dati-mi asa. Dar, totusi, pastile nu aveti ? Ea :  Stati sã vãd.

Merge farmacista in magazie, cautã in gaurã de sarpe si ii aduce tipului o cutiutã micã si ii spune : Am gãsit. Doua pastile pentru performante sexuale, 33 de lei.  Tipul era gata. Nu se astepta la asa ceva din partea vânzãtoarei. A inghitit in sec si a zis un “Da” , care de abia s-a auzit.

Eu si prietena mea chicoteam, ne stãpâneam rasul. Nu râdeam de el, ca Doamne fereste! Nu e vina lui cã are probleme. Cu siguranta, nici el nu e bucuros cã are nevoie de astfel de pastile. Sau, poate chiar le-a cumparat pentru altcineva. Cine stie ? Oricum, comicul situatiei consta in nonṣalanṭa cu care farmacista i-a zis pentru ce sunt pastilele si nodul care i s-a pus lui in gât când a auzit . Cum adicã, el, tip asa de inalt si voinic si cu ochelari de soare atât de “miṣto” sã intre intr-o farmacie, in care, colac peste pupãzã, mai stau la coadã si doua domnisoare si sã ceara pastile pentru performante sexuale ? Nuuu… Nu existã asa ceva!

Personal, mi se pare cam…aiurea…din partea lui sã se rusineze.  E ca si cum un diabetic s-ar rusina sã meargã la farmacie sã-si cumpere insulinã, sau oricare bolnav  care nu ar merge sa-si cumpere medicamentele de teamã cã o sã se facã de râs. Nu cred cã existã cineva care face atentat la propria sãnãtate in mod intentionat. (cu exceptia sinucigasilor )Bolile , de orice fel, nu apar pentru ca le vrem noi si eu nu gãsesc nici un motiv de rusine in asta. Te-ai imbolnãvit, mergi la doctor, apoi la farmacie sã-ti cumperi pastilele, si gata! Asta e tot. Nu a murit nimeni din asta. Si oricum : Ce nu te omoarã, te face mai puternic.

Vorba zilei : Nu iti vreau tie raul. Imi vreau mie binele.

     Pentru cã nu vreau rãul nimanui , deṣi lumea mi-l vrea mie. Am gândit-o de multe ori, am si zis-o ( confisca-i-s-ar carnetul, rupe-i-s-ar tocul la pantof, ardã-l-ar focu’ ) insã niciodatã nu am zis-o din suflet. Pentru ca nu urãsc pe nimeni. Sunt oameni care imi displac, dar de urât, nu urãsc pe nimeni, asa cum eu nu plac tuturor.      Pentru cã umarul meu a fost mereu disponibil pentru oricine care a vrut sã plângã, desi mie mi s-a mai intors si spatele.     Pentru cã mereu am dat un sfat cand mi s-a cerut , chiar daca nu a fost cel asteptat.    Pentru  cã prefer adevãrul urât in locul oricãrei minciuni frumoase, desi adevãrul doare.  Pentru cã incerc sã zic mereu adevãrul.    Pentru cã judec oamenii desi nu am nici un drept. Pentru cã in majoritatea cazurilor  judecata nu ma insealã.    Pentru cã imi pasã de altii, chiar dacã nu o arãt. Pentru cã nu las pe nimeni sa vadã ce e in sufletul meu.    Pentru cã tin problemele mele pentru mine, insa imi place sa ascult pe altii.   Pentru cã stiu sã pãstrez un secret.    Pentru cã niciodatã nu fac promisiuni dacã  stiu ca nu mã pot tine de ele.     Pentru cã nu-mi plac oamenii care nu isi indeplinesc  promisiunile.     Pentru cã mã astept la ce e mai rãu de la oameni, cã stiu de ce sunt in stare.    Pentru cã mereu am incercat sa fiu simṭitã, desi altii au avut obrazul gros.    Pentru cã am cei 7 ani de acasã.    Pentru cã am fost fatã rea, când am putut sã fiu fatã fainã. Ṣi invers.     Pentru cã lumea mi-a facut rãu, si nu m-am rãzbunat, desi aveam asta in gând.     Pentru cã doua rele nu fac una bunã.     Pentru cã nu vorbesc decât despre ceea ce stiu, desi multi fabuleazã. Pentru cã prefer sa fiu realistã , decât sa visez cu ochii deschisi , desi sunt inconjuratã de visãtori si “boala” lor e molipsitoare.     Pentru cã zâmbesc fals atunci cand sunt tristã.     Pentru cã mã tem de ceea ce urmeazã , desi habar nu am ce mã asteaptã.     Pentru cã sunt dispusã sã plang  sau  sã râd dacã asta aduce zâmbetul pe buzele altora.   De ce ? De asta.

Vorba zilei : Taci acolo !

Era o reclamã care zicea : “Nu lãsa televizorul sã-ṭi educe copilul ! ”, campanie iniṭiata de Ministerul nu-ṣtiu-care… Adevãrul este cã televizorul e inevitabil. Nu existã casã fãrã aparatul acela înãuntru. Am vãzut  in sate, in colturi de lume, case care stãteau sã se dãrâme, cu geamuri de “termo-ciolofan” securizate cu un lãcãṭel de ãla de jurnal , dar care aveau pe acoperisul ṣubred o antenã de la Dolce. Ce conteazã cã stai sub un acoperis care in orice secundã îti poate cãdea in cap ? Important este sã ai televiziune prin satelit !  

Televizorul, ca orice in viata asta, trebuie folosit cu mãsura. Din cauza programului incarcat pe care îl am , mã uit mai rar la televizor, dar si atunci cand ma uit, nu pot sã nu-mi pun  întrebãri, mai ales când mã uit la reclame ( sincerã sã fiu, deseori prefer reclamele in locul emisiunilor pline de mahalagisme ). Stau si mã intreb…cum face doamna din reclama  de la Perwoll  ?  De unde scoate sticla de detergent? Are un buzunar secret la rochie ? E la o petrecere si deodatã scoate o sticla de Perwoll si i-o arata unui tip. HTF ? Cred cã are o geanta plic asa, ca in desene animate. Pe dinafarã micã si compactã, si când o scuturi cad din ea tot felul de chestii, printre care si o sticla de detergent.

Daca tot sunt la capitolul detergent, cum as putea sã uit de doamna de la Vanish care apare exact atunci când este nevoie de ea?  Mame cu copii neastâmpãraṭi si murdari au nevoie de un produs care sã le ajute la spãlarea hainelor. Si tocmai cand ofteazã..Pac ! Apare doamna Vanish de nicãieri! Intrã pe geam…pe usã..pe horn, ca Moṣ Craciun…Nu stiu pe unde,dar ea apare. Reclama aceasta, ca si multe altele, minte. Am oftat si eu acasã, dar cucoana nu a apãrut. Ṣi am si fluierat, si nu a apãrut nici Mr. Propper.

Si mai sunt muuulte alte reclame, care ne vând tot felul de gogosi. Trist este faptul cã sunt oameni suficient de creduli sã inghitã aceste gogosi, dar sunt si oameni care cred in reclamele de genul : “Consumul excesiv de sare, zahãr ṣi grãsimi dauneazã grav sãnãtãṭii dumneavoastrã ! “ “ O viaṭã sãnãtoasã fãrã tutun “, etc. Bravo lor !

Vorba zilei  : Deine Mutter !

“ Bããããã !  Scularea cã a venit lãptãreasa ! “, dupa cum ar spune un profesor de al meu. Asa va spun si eu, numai ca laptareasa de care vorbesc eu nu va aduce lãptic, ci doar vrea sa va trezeasca la realitate din somnul dulce in care traiti. Vrea sa va deschida ochii, sa vedeti lucrurile asa cum sunt. Nu asa cum ati vrea voi sa fie, pentru ca nu se vor schimba decat in mintea voastra.

Azi, spre exemplu, am zis un adevãr. O realitate. Si am fost acuzatã cã sunt rea. Eu nu sunt rea! Sunt realistã ! E o diferenṭã ! Sã povestesc :

Eram în timpul unui curs si la jumatatea orei intra in clasa o alta profesoara care pretindea ca noi sa plecam si sa ii lasam clasa ei, sa-si poata tine ora. Ṭin sa mentionez ca a zis-o pe un ton pe cat se poate de rãstit si nepoliticos. Dar  in cele din urma am discutat si a rãmas ca noi sã ne continuam  activitatea si sã eliberãm sala la ora 8. Dupa ce profesoara in cauzã a plecat, profesoara care ne preda ne-a zis cã trebuia sã ne fi ridicat atunci când ea a intrat in clasã  ( ce-i drept, ar fi fost frumos din partea noastrã ). Atunci am intervenit eu : “Nu m-am ridicat pentru cã am vrut sã fiu la acelasi nivel cu ea. Sã mentinem contactul vizual.” ( profesoara “reclamanta” e  micã de staturã. Are cam 1, 50 înãlṭime..dacã nu exagerez cumva. ) Profesoara a râs si  mi-a zis : “Vai da’ ce rea eṣti!” “Eu?” “Da, tu!” “Nu ! Nu sunt rea. Sunt realistã.Asta e altceva.” Profesoara nu a mai zis nimic. Dar sincer vorbind , daca m-as fi ridicat, sau dacã nu as fi facut remarca aceea, cu ce s-ar fi schimbat situatia? Cu nimic ! Nu e ca si cum reclamanta ar mai fi crescut în înãlṭime. )

Sau mi se mai întâmplã ca intr-o discutie sa spun cate ceva despre cineva si apoi sa primesc o replicã de genul : “Ṣtii, ãla e colegu’ nu ṣtiu cui.” Sau “Aia e sorã cu cutare, prietenã cu cutãrescu” Aṣa. Ṣi ? Asta nu o face sã creascã în ochii mei. Daca mi-am format o pãrere, o pãstrez pânã la proba contrarie. Nu mi-o schimb doar pentru ca e sora/iubita/colega/prietena/cunṣotinṭa nu ṣtiu cui.

Sunt conṣtientã cã acest lucru nu place tuturor. Majoritatea preferã sã  punã adevãrul in spate si sa scoata în faṭã produsele imaginaṭiei prorprii. Eu, una , sper sã le meargã bine aṣa ṣi sã nu audã vreodatã cuvintele : “Ṭi-am zis eu ! “

Vorba zilei : Sper matale…

 Nu as putea spune decat “multumesc” celor care s-au gandit sa faca greva asta. Un weekend prelungit cu inca o zi e mai mult decat binevenit, desi face intoarcerea la scoala si mai grea ca inainte. Habar nu am ce e cu greva asta, de ce o fac. Important  este ca ma scutesc pe mine de o zi de scoala.  Greva este, desigur, rezultatul nemultumirii profesorilor. Am intels ca azi toti bugetarii au participat la greva asta, nu numai profesorii. Dar eu ma voi referi numai la cei din cadrul invatamantului. De cand ma stiu eleva, profesorii au tot facut greva. Au vrut salarii mai mari, mai multe prerogative… si toate astea, pentru ce ?

O profesoara de a mea a fost singura care a zis lucrurilor pe nume : “ De ce atata greva ? Si asa ca nu facem nimic. Nici banii aia nu-i meritam, unii dintre noi ” Gura ei adevar a grait. Si a continuat : “ Ca doar nu stam 8 ore pe zi la scoala, ca la fabrica. Uneori stam mai multe ore, dar sunt zile in care avem de predat doar la o clasa . Concediu avem de fiecare data cand aveti voi vacanta. Si in plus e si platit. La batranete avem azilul politic gratis “ Si acestea nu sunt cuvintele mele, sunt ale ei. Si spun adevarul. Eu, cu cuvntele mele, as putea sa completez : “ Si sa nu mai spun de atentiile de craciun, 1 martie, 8 martie, sfarsit de an scolar, inceput de an scolar si banii pe  meditatii. “

Ce-i drept, nu trebuie sa le fie usor sa ne predea ceea ce ei au invatat , la randul lor, mai ales ca la fiecare clasa trebuie sa predea tot altceva. Si apoi sa isi testeze elevii si sa constate ca unii dintre ei nu stiu nimic.

Sunt profesori, ce-i drept, care merita dublul salariilor pe care le primesc acum. Profesori adevarati care stiu sa predea , care stiu sa-l faca pana si pe cel mai prost sa inteleaga ceva. Si pe partea cealalta sunt profesori care predau cu un total dezinteres, care vin la scoala doar sa semneze  condica. Ei nu merita nici macar un loc de munca, daramite o marire ! In toata experienta mea de eleva, experienta care este in continua desfasurare, am avut parte de ambele feluri de profesori. Nu am stiut cum e un profesor bun pana nu am dat de unul prost.

Dar buni, prosti, asa cum sunt, mi-au prelungit weekend-ul cu inca o zi si pentru asta le multumesc.

Vorba zilei :  Furi curent !

Cunoastem cu totii faimoasele tricouri  inscripṭionate “Gigolo italiano 800 € ” sau ” De puta madre“. Cum aṣ putea sa uit aṣa tricouri ? Culori stridente si aplicaṭii sclipicioase care decorau burṭi de bere ṣi omoplaṭi 2 pe 2 ( metri ). Pff…un vis  (urât ! ) !  Tricourile acestea sunt cu atât mai urâte cu cât cei care le poartã adoptã si atitudinea respectivã. Personal, gãsesc respingãtor un individ care se comportã  de parcã ar trebui sa-i platesc  800 € ca sã îmi dea  voie sã-l admir in toatã “splendoarea lui”.. Sincer, i-as da 800 €, dar nu sa pozeze în faṭa mea. L-as plãti sa stea pe post de sperietoare de ciori pe undeva  pe un camp de prin America pe unde cicã au trecut extratereṣtrii si au fãcut cercurile alea. Cred cã si extratereṣtrii, sãracii, s-ar speria la vederea lui.  Daca tot sunt la limba italianã, nu as putea sa nu spun ṣi despre noile colecṭii de la Dolce and Banana , Anporio Arnani. Ei încã nu au auzit ca e ilegal sa contrafaci marfa  dar ṣi sã o comercializezi ? Dada!  E ilegal !

Pe lângã aceste tipuri, mai detest si acele tricouri care au inscripṭii în limba englezã, scrise  gresit ( desigur cu ṣtrasuri sclipicioase sau cu culori cât mai stridente ). Ṣi ce gasesc eu si mai grav este faptul cã purtatoarele habar nu au ce scrie pe tricoul ala, ca daca ar ṣti, nu l-ar mai purta cu atâta mândrie.  Spre exemplu  : “I am sweet thing” – “Eu sunt lucru dulce” Da..am înṭeles  partea cu “sweet”, dar probabil ea nu a înṭeles ca înainte de “sweet” venea un articol, ṣi anume “a”. Atunci ar mai fi avut logica.  Si am mai vãzut muuuuulte mesaje de genul acesta pe tricouri. “I am perfeckt” ..perfeckt? /:)  “ I love your” “r”-ul acela nu are ce cãuta lipit de “you” , în cazul de faṭã. etc… În fine, nu vreau sã vã ṭin lecṭii de englezã, cã doar mergeṭi la ṣcoalã… sau nu ?

Chinezoii nu ṣtiu engleza. Produc tricouri în mase industriale si nu acordã atenṭie unor asemenea detalii ( atât de importante, zic eu ).. Tricouri fabricate  în masã industrialã pentru mase de oameni la fel de nepricepuṭi la englezã ca ṣi ei. Bine mãcar ca eticheta e scrisã bine :  “Made in China”

P.S. De acum nu voi mai publica atât de des ca înainte, deoarece ṣcoala îmi cam ocupã timpul.

Vorba zilei : Te dai la urs fãrã ṭapinã ?

Sugestii de mesaje pentru tricouri cât mai originale  ṣi reprezentative.