Aparent… Miercuri, Feb 10 2010 

Vrem sau nu, în viaţă suntem păcăliţi. De sistem, de destin, de  prieteni, de dusmani, de vreme,  însă de cele mai multe ori de aparenţe. Judecăm o persoană  după aparenţe asa cum judecăm o carte dupa copertă. Si cine poate să ne învinovăţească  pe noi pentru asta ? Mie îmi cade greu să cred că există cineva care în viata lui/ei nu s-a lăsat păcălit/ă  de o aparenţă. Sau poate, dimpotrivă, a avut dreptate  când a etichetat o persoană la prima vedere ( însă asta depinde mult  si de capacitatea de a judeca a cuiva, dar si de transparenţa celui judecat ).  

Eu pun mâna la piept si recunosc : Judec după aparenţe ! O fi bine, o fi rău,  nu ştiu… Dar la urma urmei, cine nu face aşa ? Cui nu i s-a întâmplat sa vadă o persoană undeva, oriunde, si să se gândească : „Mamă , ce bun/ă e ! Ce ochi are ! Ce bine se îmbracă ! ” În nici într-un caz nu cred că s-a gândit : „Hmm, oare ce autor îi place ? Oare  îi place carnea, sau mănâncă verdeţuri?” etc.

Mulţi ar numi asta superficialitate, însă atunci când vezi o persoană, ai în fata ochilor ceea ce ea lasă să se vadă ; nu-i vezi sufletul dacă e bun sau rău. Frumuseţea o fi venind din interior, dar dacă ceea ce e la suprafaţă e iritant pentru retină, puţin contează ce se ascunde în interior. Cel puţin la prima impresie, căci o dată ce  stabilesti o legătură cu o persoană, uiti de ceea ce e la exterior si te axezi pe ceea ce se află în interior. Dar până acolo, e cale destul de lungă…

 E în natura noastră, ca mamifere, să ne „înhaităm” cu cei asemeni nouă, de aceea suntem reticenţi fată de cei care nu arată sau se comportă  conform propriilor standarde. Noul ne sperie. Dacă ne place, îl acceptăm. Dacă nu, îl supunem unei „analize”. Dacă  e un specimen bun, e primit în grup. Dacă nu, este respins. E o selectie naturală, si nu o facem numai noi, oamenii, ci si câinii. Se văd, se miros, dacă le place parfumul e bine, dacă nu, fiecare îşi urmează drumul.

Nu suntem zei. Nu le putem sti pe toate, că dacă le-am şti, ne-am lua o umbrelă cu noi chiar dacă norii pufosi de pe cer anuntă o zi frumoasă. Ne-am împrieteni cu oameni despre care credeam că ne sunt opusi, sau  ne-am îndepărta de cei care ne  seamănă. Dar tocmai asta e frumos la viaţă : faptul că nu le stim pe toate.

Vorba zilei : Ca-pu-la-peş-te.

Anunțuri

„Gossip Girls ?” part II. Vineri, Ian 22 2010 

Dacă tot am început cu denigrarea fetelor, să continui.  :)) 😀  Nu vreau să par anti-femei, dar as vrea sa îi laud pe băieti pentru  faptul că atunci când se ceartă cu un alt individ, tot dau noroc cu el dacă se întâlnesc. Se ceartă, se bat, se înjură, dar apoi când se văd îsi dau mâna, chiar dacă se privesc dusmănos. Pe de altă parte, fetele care s-au certat între ele nu îsi mai vorbesc deloc iar dacă se întâmplă sa se întâlnească, nu se uită una la cealaltă, sau dacă o fac, se înjunghie din priviri, si chiar se agresează verbal. „Proasto ! Idioato !” si lista de „alinturi” continuă… Uită de bunele maniere si se comportă ca mahalagioaicele.

Se stie că băietii nu sunt prea manierati, dar măcar au bunul simt să-si salute dusmanul, chiar dacă în mintea lui  îl  supune celor mai groaznice torturi. Am putea numi asta ipocrizie, faptul că una zic si alta gândesc, doar de dragul de a salva aparentele. Însă ipocrizia e mai pardonabilă decât lispa de bune maniere a fetelor care  dau glas resentimentelor si se manifestă verbal în moduri  care nu  tot timpul sunt plăcute la auz. Pe cât sunt de civilizate când sunt calme, „pe pace” cu cineva, pe atât de vulgare si de sălbatice sunt  într-o relatie de duṣmănie.

Băietii se împacă mai usor. Se adună la un păhărel si la betie uită de toate diferentele dintre ei, însa pacea unei fete nu se cumpără cu băutură…Două inamice nu vor face pace până ce una dintre ele nu va ridica steagul alb, recunoscându-se înfrantă. Nu mai e ca atunci când erau copii, când se strângeau de mână si o a treia persoană incanta „formula de împăcare” : „Pacepace între două dobitoace, dobitoaca cea mai mare, eşti chiar tu!” Azi formula aceasta nu mai e valabilă, pentru că dacă ar fi, ar începe o nouă ceartă pe tema : “care e dobitoaca mai mare ? pe cine faci tu dobitoacă ? ”

Împăcările însă, sunt la fel de durabile la băieti, ca si la fete. Atât de durabile încât în orice clipă o nouă ceartă poate izbucni, pe fondul nemultumirilor „tratatului de pace” încheiat anterior.  Dacă luăm în considerare imprevizibilitatea caracterului uman, nu putem sti niciodată  la ce să ne asteptăm din partea unui (ex-)dusman sau chiar a unui prieten.

Ca o concluzie, „Întinde mâna învinsului tău. Vei trăi bucuria să-l mai învingi o dată” ( Valeriu Butulescu ).

Vorba zilei :  Timpu…

Gossip Girls ? Marți, Ian 19 2010 

Cu toată sinceritatea de care e capabilă un specimen al sexului feminin, pot să spun că fetele sunt rele. Rele poate e un cuvânt  prea dur…să zicem : critice. Critice atât la adresa lor cât si a celorlalte femele de Homo Sapiens. Mai ales la adresa celorlalte.

Critică orice nu le place, sau ce le place dar nu au ele. Începând cu îmbrăcămintea si terminând cu stilul părului. Si totusi, putine sunt capabile să recunoască faptul că  altă fată e mai frumoasă decât ea. În  schimb, o pun pe ea în umbră, pentru a se evidentia pe sine.

Afisează un zâmbet politicos si-ti fac un compliment în legatură cu noua bluzită pe care ti-ai cumpărat-o, de exemplu. „Ce dragută bluzită ai !” Ca apoi să te întrebe de unde o ai, cât ai dat pe ea, etc. Si toate acestea doar ca să vadă de ce buget dispui, ce magazine  frecventezi si, eventual, să meargă să-si cumpere si ea una.

Majoritatea fetelor ar găsi asta enervant. Personal, m-as simti flatată dacă as vedea pe altcineva cumpărându-si haine ca ale mele. Asta ar denota faptul că sunt un model pentru fata respectivă, si că ea mă admiră într-o oarecare măsură.

Reprezentantele sexului frumos  pe cât par de inofensive, pe atât sunt de periculoase. În spatele constitutiei corporale firave, pielii fine, privirilor gingase, zâmbetelor cochete si instinctelor materne care nu le lasă să facă rău nici unei muṣte, se ascund gelozia, răutatea , ipocrizia, si alte trăsături de acestea morale transformă un zâmbet  în rânjet, conturând ( în mod inconstient ) si mai bine ceea ce ele vor să ascundă.

Sunt înzestrate cu ochi analitici, care , după ani  de antrenament, sunt capabili să facă o analiză completă a unei persoane din prima clipă în care o văd. Acordă atentie ( exagerată, uneori ) unor detalii pe care „cei din tabăra oponentă”, si anume băieṭii, nu pun atâta valoare. Si ele cred că aceste amănunte vor atrage atentia dorită, însă e posibil ca singura atentie pe care o primesc sa fie din partea fetelor care  aprobă, sau nu, tinuta ei.

Cineva a zis că femeile se îmbracă tot pentru femei pentru că bărbatii nu vor observa niciodată . Si e adevărat, în proportie de 80%. (În cele 20 procente rămase se încadrează metrosexualii si homosexualii care nu ezită să critice )

Fetele observă totul;spre nefericirea ( si nestiinta )celor pe care le „bârfesc” si spre fericirea  acelor fete pe care le admiră. Cele criticate pot lua în considerare  replicile sau pot, ca majoritatea , să ignore si să se creadă în continuare „La Crème de la crème”.

 Ce-i drept, nimeni nu are dreptul să judece pe nimeni, dar e mult mai usor să vezi paiul din ochiul altu(e)ia decât bârna din ochii tăi. E adevărat că am cunoscut si fete care au înteles acest proverb  si care se feresc să spună, dar si să primească critici, ghidându-se după deviza : „Gusturile nu se discută”. Oare aṣa să fie ?

Vorba zilei : Du-te-mpinge uṣa.

……… Vineri, Ian 8 2010 

Iată-mă, adică iată-NE in 2010.  A trecut mult timp de când nu am mai postat dar am fost prea prinsă de frenezia sărbătorilor  ca să mai am timp si de blogging. Oricum, au trecut sărbătorile si vacanta o dată cu ea. L  A fost frumos. Nu voi însira o listă cu ce am făcut.  Voi spune doar că nu-mi doream ca vacanta să ia sfârsit si desi delicatesele de sărbători si odihna prelungită si-au cam pus amprenta , as retrăi vacanta la nesfârsit.

Anul nou se promite a fi unul mai mult sau mai putin rău decât cel precedent. Aduce  cu sine noi legi, reduceri salariale, concedieri, „taxe pe plăcere” , jocurile olimpice de la Vancouver, probabil noi concerte marca „ B’est fest”, etc. Asta, pentru majoritatea românilor.

Pentru mine, ca si pentru alti tovarăsi de generatie, anul acesta înseamnă si mai multă muncă decât în anii trecuti. Deciziile pe care le vom lua acum vor avea un impact mare asupra viitorului nostru. Si ce e mai greu e că nimeni nu dă nici o indicatie, înafară de clasica : „Asta vă trebuie pentru BAC.” Nu ni se dau informatii legate de facultăti si nici nu suntem ajutati să găsim o facultate care să ne potrivească. Din păcate, sistemul scolar românesc descurajează individualismul, aptitudinile sau creativitatea. Elevului nu i se permite să modifice ceea ce i s-a predat de către „călăul” său , pentru că la cea mai mică inconvenientă e în pericol de a fi „executat” ( desigur că „inculpatul” poate plăti o „cautiune” care îl „eliberează” ).

Sau dacă i se permite sa îsi cultive talentul , trebuie să o facă în interesul institutiei. Să participe la competitii la care, automat, trebuie să obtină un loc fruntas ca apoi sa obtină o diplomă pe care cine-stie-cine să o pună frumos pe un panou ( asta în cel mai bun caz ! ) pentru ca toti să admire nu numai munca elevului , ci si a profesorului care l-a instruit ( HA ! ) . Oricum elevului diploma nu ii serveste. Doar daca a fost obtinută la olimpiada natională. Ca dacă nu, e mai nefolositoare ca …servetelele nazale ( ca să nu zic hârtie igienică ).

La scoala, totul trebuie făcut „ca la carte”. Ca la care carte ? Ca la o carte semnată de diferiti ministri ai învătământului care au crezut că pot schimba ceva, însă nu au făcut mai nimic ?   Au dat peste cap programe, examene, orare …Si după ce au semnat frumos o hârtie , cred deja că schimbarea are loc. Însă nu e asa. Noi, „cei de jos”, stim foarte bine că schimbările nu au loc si că ele terbuie să treacă de un zid până să ajungă la noi. Si când zidul e format de profesori cu conceptii preconcepute si mentalităti prea închise pentru a imbrătisa alte idei, e greu ca noi să avem acces la beneficiile legilor intrate  ( teoretic ) în vigoare.

Probabil cel mai bun lucru care s-a întâmplat elevilor este laptele însotit de cornuleṭ, că în rest, eu nu am simtit nici o schimbare înafară de presiunea pe care apropierea BAC-ului ( schimbător ) o apasă pe umerii mei.

Cu cat scoala imi lasa un gust amar, cu atat mai mult imi doresc sa se sfarseasca….

Vorba zilei :  Stai fără nici o bază.

„O scrisoare pierdută” Sâmbătă, Dec 19 2009 

Acusi vine Crăciunul , a doua cea mai importantă sărbătoare a crestinilor si, as putea să adaug, sărbătoarea mea preferată. E perioada în care lumea încearcă să fie mai bună, copiii cântă colinde [ contra-cost ] si oamenii îsi oferă cadouri. Crăciunul se rezumă la a da si a primi. Dar nu ( cred că ) se referă la bucurie, momente frumoase sau alte lucruri de factură sentimentală, ci la obiecte palpabile, care să ne încânte văzul, auzul, gustul sau mirosul. Intentia din spatele unui cadou a fost înlocuită de pretul acestuia.

Îmi amintesc si acum de anii în care dormeam iepureste, asteptând să vină Mos Crăciun cu cadoul pe care i l-am cerut eu în scrisoare. Îi scriam din timp, ca nu cumva să mă treacă cu vederea.  Desigur ca am încetat să-i trimit scrisori când am aflat ca nu le primea el, ci mama. 8-|  [ Totuṣi, bravo mamă ca ai tinut atât de bine secretul ! ]

Anul acesta, m-am decis să-i scriu din nou [ Da, stiu ! Mos Crăciun nu există ! ]

                                                                                 Dragă Mosule,

Anul acesta nu o să-ti cer o papusă Barbie sau un joc Monopoly , ca în anii de mult trecuti, nici un bilet la concertul Madonnei , ca anul trecut. Acum nu-mi doresc decât  să fiu sanatoasă ( chiar am invăṭat să  apreciez sănătatea ), fericită si să reusesc tot ce-mi propun. Si, desigur „muzica să cânte ṣi bani să am”. Iubesc lucrurile materiale aproape la fel de mult ca pe cele spirituale , asa că nu în ultimul rand, as vrea să-ti cer perechea aia frumoasă de jeansi. ( stii tu despre ce vorbesc  😉 ). Cam asta e.

Cu drag,   

                Ramonette

 Destulă umilintă pe ziua de azi. :”>  Voi ce vreti de la Bătrân ?

Vorba zilei : Tieeeeeee !

Idei :

Stii, draga Mos Craciune, ce as vrea sa-ti spun?
Ca sunt copil cuminte, harnicut si bun.
Tu vii cu daruri multe la copiii toti,
Dar eu te rog pe tine – adu-mi, daca poti:

Bunicutei niste ochelari
Si bunicului papuci,
Pentru mama nu uita cercei
Si lui tata niste nuci,

Pentru motanul nostru
Ad-un soricel
Si-un os frumos lui cutu,
Dar mai maricel.

Mai adu-mi si o pusca
Si as vrea sa-ti spun
Ca sunt copil cuminte,
Draga Mos Craciun.

Draga Mosule, nu uita: ochelarii, papucii, cerceii ….

 

Marți, Dec 1 2009 

La mulṭi ani !

Vorba zilei :  Mult pa !

Sat cu blocuri. Miercuri, Noi 25 2009 

Cu ocazia a două săptămâni de când nu am mai postat, m-am gândit să sărbătoresc  printr-un  nou articol. :))  Acest articol este dedicat orasului meu si cetătenilor. Observ cum , pe zi ce trece, orasul se dezvoltă. Clădiri noi, frumoase, apar ca ciupercile după ploaie si (investitorii) asteaptă să fie locuite de cupluri proaspăt-căsătorite sau de oricine altcineva care vrea un acoperis izolat termic deasupra capului. Mă bucur să văd că orăselul se transformă , treptat, într-o urbe adevărată. Cel putin, arhitectural si demografic. Eu mereu am zis : Orasul acesta  e frumos. Păcat că e locuit. Cineva a zis despre oras că ar fi un sat cu blocuri. Si are dreptate. Dacă nu ar fi blocurile , as crede că sunt în vreo zonă rurală. Mai că as vrea ca toate clădirile să fie rotunde, să nu se mai bârfească atât pe la colturi.  

Din păcate, majoritatea cetătenilor nu s-au adaptat  si încă au mentalitatea celor care se adună la portită să dezbată cele mai proaspete stiri ajunse de la cei din deal despre cei din vale ( asta ca să nu folosesc un singur cuvânt care ar putea să jignească pe unii ). Fiecare se interesează despre viata celuilalt , fără să se analizeze pe sine mai întâi.  Indiferent că mergi în oras la o plimbare , la magazin, să duci gunoiul , la biserică sau oriunde altundeva, te vei izbi de aceeasi mentalitate. Toti se ghidează după un anume tipar, după o lege nescrisă elaborată de cine-stie-cine si de la care nu îndrăznesc să se abată. Si asta nu pentru că nu ar fi  „legi” mai bune, ci pentru că e mai comod. Si ce e trist , e faptul  că ei nu văd că asta îi trage în jos.

Degeaba se mută ei în blocuri noi, izolate termic si  fonic  cu parcare subterană si terasă pe acoperis dacă (probabil ),  îsi vor pândi vecinii de pe terasă sau le vor asculta certurile printr-un  pahar lipit de perete. „A murit comunismul cu tot cu securisti ! ” ar spune ei. „N-au murit” as spune eu. Va trăi atâta timp cât lumea se va uita peste gardul vecinului, dorindu-si  să-i moară capra.

Vorba zilei : Câinele moare de drum lung, prostul de grija altuia.

Amintirile mă chinuiesc, amintirile mă răscoleeesc ! Miercuri, Noi 11 2009 

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele,  la apartamentul dat de  Nea’ Nicu, la caloriferul de fontă, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la televizorul CRT la care urmăream emisiunile vremii, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!  ( Adaptare după „ Amintiri din copilărie” de Ion Creangă )

Mutând canalele televizorului am dat peste o emisiune care mă trimitea putin în trecutul muzical al României. Nu tare departe…până la Mirabela Dauer sau Gică Petrescu , dar suficient de departe încât să-mi amintească de copilărie. Si anume, de perioada post-revolutionistă.

Nu am putut să nu-mi amintesc de cele două ”Andrele” de coditele lor lungi si sclipicioase, hainele mulate si asortate si de papucii cu platoformă înaltă si de al lor ”Lasă-mă, papa la mare!” Imi plăcea piesa si o fredonam , dar nu-i întelegeam substratul sexual : ”Ne iubim pe nisipul fierbinte / Nu mai sunt o fată cuminte”. Pe vremea aceea nu stiam să ”ascult printre versuri”. Luam totul ca atare. Important pentru mine era ca versurile să aibă rima( astfel, le memoram mai usor). Atâta timp cât „fierbinte” rima cu „cuminte”, eu nu aveam nimic de obiectat. 😀

Si mai erau, desigur, 3rei Sud-Est, pe care i-am botezat „3 studenti”. 😀 Pfff…aveam vreo 8 ani cand  a apărut piesa lor ”Amintirile” si de fiecare dată când era difuzată , o ascultam ca hipnotizată. Imi plăcea melodia, dar de asemenea îl simpatizam si pe Laurenṭiu Duṭă..:-” :”>  Asa mă mai chinuiau si mă răscoleau amintirile….vai!  Ca să nu mai aduc vorba si de ”n-am stiut de cine s-ascuuuuult ! Haide , spune-mi că nu te-am pierdut ! N-am crezut că vei pleca ! Nuuuuu e vina meaaaaaa! ” După cum probabil ati ghicit, e vorba despre cei de la N&D. 

Îmi amintesc cum încercam să imit vocea Deliei, spre nefericirea mamei mele si a vecinilor…Tot din ciclul „mai stai, nu pleca” face parte si trupa „Animal X” : „N-am crezut că vei pleca din viata mea ! Oare am să pot iubi pe altcineva?” Aveau aerul acela de baieti răi,cu părul vopsit, si cercei în sprânceană si dansau si bine pe deasupra.. Imi plăceau grozav.

Dar dupa ce îmi treceau amintirile, si durerile sufletesti cauzate de „plecarea lui ”, mă consolam singură si-mi ziceam : „Asa-s baietii umblă numai dupa feteeee ! Roscate , blonde, satene si bruneeeeeteeee ! ” si mă descărcam pe un anume „Jimmy” : „Jimmy, Jimmy, iubesti fetitele-n bikini, dar pe tine cine te mai iubeste, Jimmy?”

Mă amuzau grozav versurile si videoclipul, mai ales că Jimmy era un omulet chel si comic. :)) 😀 

Si cum as putea să uit de A.S.I.A ? Stăteam ore întregi in fata oglinzii încercând să-mi prind părul ca Irina, fredonând, desigur, între timp : „Ia cu tine si inima , inima mea! ”

Mă bucur mult că am trăit în aceasta perioada în care muzica românească evolua în urma interdictiilor comuniste si tinere (mai mult sau mai putin) talente cresteau sub ochii mei. Unii au rezistat până azi, altii nu. Dar cei care au rezistat, sunt si ei într-o oarecare evolutie si nu pot face nimic decât să mă asez în fata CRT-ului si să-i urmaresc.

Vorba zilei : Ahiiii pacatiiiii !!

Boala lu’ porcu’ Vineri, Noi 6 2009 

S-a cam asternut  praful peste blog-ul meu…nu am mai scris de ceva timp. De altfel, nu am avut nici timp si nici “resurse”.  Scoala mã consumã cu totul…Au trecut 7 sãptãmâni…nu pot sã cred ! Am o listã si tot tai câte o sãptãmânã, asa ca puscariasii aceia din filme, care viseazã la ziua eliberãrii, asa visez eu la ziua de sâmbãtã. Mersul la scoalã nu ar fi asa de rãu dacã nu ar trebui sã infrunt, in fiecare zi, frigul ãsta crâncen. E noiembrie, stiu. Dar parcã e prea frig pentru perioada asta a anului. Oricum, s-au anuntat cresteri de temperaturã…de abia le astept !

Poate o datã cu venirea cãldurii, va scade si numãrul celor care care isi sterg nasul. Nu ca as avea ceva cu ei, doar cã am fost si eu printre  ei si in secunda urmãtoare am fost  suspectata de “gripa porcinã”. Ce e si cu gripa asta, pânã la urma urmei ? Creeazã o vâlvã la fel de mare pe care, acum câtiva ani, a creat-o gripa aviarã. Am auzit cã dupa gripa porcinã, va urma gripa felinã, asa cã voi, iubitorii de pisici, aveti grijã ! :))

Zilnic la televizor vedem reportaje despre gripa asta. Ni se zice sã avem grija, sã ne ferim de locuri aglomerate, sã purtãm mãsti, sa ne dezinfectãm regulat mainile…La scoala au venit “intelectualii” cu o masura anti-porcinã foarte…”umedã”…as zice eu. Au infãsurat clantele de la bãi cu bucãti de pansament de acela ieftin de la farmacie îmbibate în nu stiu ce substantã. Cine stie, poate substanta aceea e miraculoasã de-a dreptul, dar cred cã dupa ce sute de persoane s-au atins de ea inaintea ta, isi pierde din “puterile magice”…

Vorba zilei : noi sã fim sãnãtosi…

)

Halãuin. Sâmbătă, Oct 31 2009 

„Buhuhuuu !” “Buhuhuu pe mã-ta cã m-ai speriat!” Stiti bancul, nu?:)) Pãi dacã nu-l stiti, vi-l zic eu : “Douã bufnite stãteau într-un copac, fãrã sã stie una de existenta celeilalte. La un moment dat, una zice : “Buhuhuuuu!” Si cealaltã rãspunde :” Buhuhu pe mã-ta, cã m-ai speriat! “ Bancul acesta l-am auzit anul trecut, de Halloween si mi s-a zis, pentru ca “e în temã”. În care temã? În tema Halloween-ului !  De când cu globalizarea, limba englezã acapareazã, usor-usor limba românã, localurile McDonald’s iau locul tarabelor cu mici si bere si, se pare, cã pe 31 octombrie se sãrbãtoreste Halloween-ul în locul Sfintilor Apostoli Apelie, Stahie , Amplie , Urban, Aristobul si Narcis .( i-am gasit în calendar, cã de altfel, nici eu nu stiam de ei ) Poate cei cu numele de “Narcis / Narcisa ” nu stiau cã azi e ziua lor de nume, si poate cã nu ati auzit niciodatã de acesti apostoli, dar mãcar sunt ai nostrii. Nu au fost adusi de valul globalizãrii, ca si Valentine’s Day, de altfel.

Dar na…ca sã nu plagiem in totalitate pe americani, avem “Dragobetele”, care se sãrbãtoresc 10 zile mai târziu decât Valentine’s Day.  Dar omologul românesc al Halloween-ului care este ? Pai…Halãuin. :))  În Statele Unite, ziua de 31 octombrie este importantã. E un prilej pentru copii sã se costumeze si sã batã la usile vecinilor pentru a aduna dulciuri , pentru oameni sã-si orneze casele cu dovleci sculptati si alte ciudatenii.

La noi,(cred eu) Halãuin-ul e un prilej sã se facã petreceri cu tematica “balului mascat”,  o ocazie pentru oameni sã faca ceea ce vor ei, cã doar sunt sub acoperire si nu-i recunoaste nimeni… Eu, una, astept sã se apropie sfârsitul lunii noiembrie. Oare vom sãrbãtori “Thenx  ghiving  dei ? “

Vorba zilei : Rãbdare si tutun.

« Pagina anterioarăPagina următoare »